Lasă un comentariu

CAZUL BODNARIU – SCRISOAREA CONDUCERII CULTULUI PENTICOSTAL

img_1504

Lasă un comentariu

Mesajul Uniunii Baptiste din România adresat domnului Klaus Iohannis, Președintele României cu privire la situația familiei Bodnariu

Domnului Klaus Werner Iohannis – Preşedintele României

Stimate domnule Președinte Klaus Werner Iohannis,

În numele credincioşilor creştini baptişti din România, dorim ca Dumnezeu să vă aducă în anul care ne stă înainte bucurie, speranţă şi împlinire în slujirea pe care o faceţi pentru ţara noastră.

Dorim să vă asigurăm de prețuirea noastră pentru participarea dumneavoastră activă la climatul de pace din România pentru toţi credincioşii.

Vă comunicăm pe această cale că noi, credincioşii baptişti, ne-am rugat şi vom continua să ne rugăm pentru sănătatea, puterea şi înţelepciunea necesară pentru îndeplinirea mandatului dat de Dumnezeu şi de români.

În calitate de cetățeni ai României dorim să ne asigurăm că și pe viitor fiecare cetățean român va avea asigurat cadrul legal pentru a-și crește copiii conform valorilor creștine și ale propriei conștiințe, iar dumneavoastră, în calitate de Președinte, veți fi girantul acestui drept fundamental al familiei.

Vă rugăm insistent să continuaţi să vă implicaţi în rezolvarea legală, favorabilă, a cazului familiei Bodnariu Ruth şi Marius şi în asigurarea protecţiei pentru toţi copiii românilor aflați în situații similare. Apreciem cele comunicate până în prezent, dar nu putem accepta sub nici o formă continuarea separării copiilor de părinţi, atâta vreme cât aceştia din urmă nu au fost găsiți vinovaţi.

De asemenea, credem că ar trebui luat în discuţie şi cazul similar, deşi nu aşa de cunoscut şi mediatizat, al familiei de creştini ortodocşi, Nan Mihaela şi Dumitru, care a rămas fără copii în 27 octombrie 2015: Bianca de 7 ani şi Dragoş de un an şi jumătate.

Vă mulţumim frumos şi vă asigurăm că ne vom ruga în continuare pentru binecuvântarea dumneavoastră, a familiei dumneavoastră şi a întregii naţiuni.

Cu deosebită apreciere și considerație,

PREŞEDINTE,
VIOREL IUGA

SECRETAR GENERAL,
IOAN ARDELEAN

 

Preluat de pe:

Mesajul Uniunii Baptiste din România adresat domnului Klaus Iohannis, Președintele României cu privire la situația familiei Bodnariu

Lasă un comentariu

O MAMĂ DIN TIMIȘOARA PROPUNE FAMILIEI PREZIDENȚIALE SĂ ADOPTE COPIII FAMILIEI BODNARIU

Cred că ați primit și primiți zilnic multe scrisori iar dacă le-ați citi pe toate, unele v-ar plicitisi, altele v-ar amuza și puține ar fi cele care v-ar atrage serios atenția. Sper ca scrisoarea mea deschisă  să vă facă să luați în calcul un demers posibil, daca îl veți judeca ca atare. Îndrăznesc să vă scriu pentru că problema care mă frământă și nu mă lasă să dorm, mă face să urlu de durere și să strig către bunul Dumnezeu, nu este doar a mea, ci a zeci de mii de români și de care aveți știință – cazul familiei Marius și Ruth Bodnariu din Norvegia. Mintea mea pragmatică a survolat tot felul de posibilități de rezolvare: pe lângă rugăciune zilnică am semnat petiții, am participat la manifestații și m-am gândit să cheltui și să merg chiar până la Oslo să protestez acolo dacă acest lucru ar ajuta.

Înțelegem însă tot mai clar din mass-media faptul că posibilitățile de rezolvare ale acestui caz în Norvegia sunt foarte limitate, că timpul se scurge rapid și că fiecare zi este în defavoarea acestei familii căreia i s-a răpit în mod samavolnic copiii de către un sistem abuziv și care nu dă socoteală nimănui. Deaceea, îndrăznesc să vă rog respectuos să luați în calcul această propunere: Cum ar fi ca familia noastră prezidențială, familia Johannis să fie cea care să ceară adopția celor cinci copiii, toți cetățeni români? Logica mea este simplă, în sensul că dumneavoastră ați putea avea șansa unică, de care nici o familie de români se pare că nu dispune. Mă gândesc că pe dumneavoastră nu ar putea să vă refuze “politicos” dar fără prea multe explicații așa cum probabil, o vor face în cazul fratelui lui Marius Bodnariu, care locuiește în București.

Știu că nu este ușor ceea ce vă propun, dar este extrem de frumos! Ca mamă a trei copii naturali și a unuia adoptat, vă asigur că este o experiență care vă va aduce multe satisfacții ca și cuplu. Pentru copiii despărțiți nu numai de părinți ci și între ei, ar fi  șansa de a fi din nou împreună și de a nu trece printr-o traumă care le va marca iremediabil viața. Mai mult, dumneavoastră aveți ocazia să închideți gura celor care vă acuză de implicare în adopții suspecte, celor care vă tot  numără casele și a celor care sunt atât de interesați de renovarea vilei  în care vă veți muta curând.

Domnule Johannis, doamnă Carmen, știu că nu este o decizie ușoară ceea ce vă cer, dar știu la fel, că nu este imposibil. Uitați-vă la acei copilași – cât sunt de frumoși, uitați-vă la disperarea noastră – cei care am facut tot ce este posibil, gândiți-vă la miile de români care vor dansa din nou de bucurie în stradă ca în 16 noiembrie 2014, la toate rugăciunile de mulțumire la adresa lui Dumnezeu în care va fi pomenit numele dumneavoastră! Repet: nu cred că este ușor, dar dacă dumneavoastră nu o faceți (cât mai repede posibil), cine ar putea să aibă șanse de reușită? Aveți ocazia să faceți ceva ce ar schimba în bine viața a cel puțin șapte persoane: cinci copii și dumneavoastră. (Credem că și parinții naturali s-ar simți mai bine știind unde sunt copiii lor, iar dacă va fi nevoie de baby-sitter, amintiți-vă de povestirea biblică a copilului Moise, adoptat de fiica unui Faraon, dar alăptat chiar de mama lui naturală!)

Cu multă stimă, respect și rugăciune ca Dumnezeu să vă dea gândul cel bun,

Alina Birgean

Timișoara, România

 

Preluat de pe:

http://www.baptist-tm.ro/o-mama-din-timisoara-propune-familiei-prezidentiale-sa-adopte-copiii-familiei-bodnariu-domnule-presedinte-johannis-doamna-carmen-johannis/

Lasă un comentariu

Când lupul ajunge paznic la oi – cazul Barnevernet vs. Bodnariu

Lupul și mielul

Sursa:  http://blog.quickbible.ro/2016/01/cand-lupul-ajunge-paznic-la-oi-cazul-barnevernet-vs-bodnariu

La trecerea dintre ani am urmărit cu familia filmul „Salvați soldatul Ryan” (1998). Pentru cine nu l-a vizionat este vorba de un comando care caută un soldat parașutat în spatele liniilor inamice odată cu debarcarea din Normandia (4 iunie 1944). Ceilalți 3 frați ai lui James Francis Ryan muriseră pe câmpul de luptă, iar generalul George Marshall, comandantul forțelor americane, fiind înștiințat de situație a decis scoaterea soldatului din război și repatrierea lui pentru a evita o tragedie de proporții în familia acestuia (pierderea tuturor celor 4 copii). Misiunea, deloc ușoară, este acompaniată de câteva dileme morale: (1) De ce trebuie să se sacrifice viețile altor soldați pentru a fi salvat acest Ryan? Este viața lui mai importantă decât a camarazilor lui? (2) Pe baza căror criterii îți alegi oamenii care să participe la o astfel de misiune? De ce ei și nu alții? Finalul filmului mai ridică încă o dilemă din categoria „pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești”: (3) Este viața prizonierului nazist de război mai importantă decât viețile camarazilor tăi care luptă pentru o cauză dreaptă? În ciuda acestor dileme, comando-ul își duce misiunea la bun sfârșit având un singur motiv: „Acesta este ordinul generalului!”

Nu numai crizele nasc astfel de dileme morale, ci și perioadele de prosperitate. Un astfel de exemplu este cel al fam. Bodnariu căreia Barnevernet i-a luat copiii pe motiv de îndoctrinare religioasă și corecții fizice educaționale. Înainte de a încerca formularea unui punct de vedere, ar fi foarte bine dacă am avea din partea părții vătămate răspunsuri la câteva întrebări:

1. Ce i-a determinat pe Marius și Ruth Bodnariu să lase România și să se mute în Norvegia? Moda exodului românesc către o lume mai bună? Condițiile economice și sociale din Norvegia (vezi goo.gl/eKt4cs)? Sau a fost o alegere arbitrară ținând cont de naționalitatea lui Ruth? Unii s-ar putea să pună sub semnul onestității astfel de întrebări, acuzând o legătură artificială între emigrare și dislocarea familiei. Totuși legătura nu este chiar artificială. Pentru că toate deciziile pe care le luăm au consecințe. Iar uneori suntem orbiți de niște avantaje de suprafață și numai când vine nota de plată realizăm toate condițiile scrise cu litere foarte mici la finalul contractului, dar semnate și acceptate.

2. Augustin spunea: „când ești la Roma, poartă-te ca romanii”. Îmi este greu să cred ca fam. Bodnariu nu a știut de legile care guvernează Barnevernet și că nu au cunoscut care este politica Norvegiei în materie de educație a copiilor. Și totuși, de ce au decis să aplice copiilor corecții fizice? Nu știau că acest tratament se poate întoarce împotriva lor și a familiei lor? Un posibil răspuns poate invoca învățătura biblică din Prov. 26:3 și 29:15. Dar dacă știau că aceste principii biblice intră în conflict deschis cu politica țării, de ce nu au emigrat pe alte meleaguri? Cazul lor nu este nicicum asemănător cu al familiilor de creștini din Coreea de Nord, o țară închisă și un regim dictatorial. Cum s-au mutat din România în Norvegia, cum au vizitat SUA cu copiii lor, puteau să aleagă altă țară. De ce au ales să se expună acestui Barnevernet? Au fost corecțiile fizice aplicate copiilor chiar indispensabile?

3. Al treilea set de întrebări ține de „îndoctrinarea religioasă”. Ar fi interesant de știut care a fost cântecul religios pe care fetele l-au cântat la școală. Și, de asemenea, care este punctul de vedere al directoarei școlii după toate cele întâmplate. Dacă am înțeles bine, aceasta ar fi susținut faptul că „îndoctrinarea religioasă” ar fi avut un efect negativ asupra viitorului social și personal al fetelor în societatea norvegiană. Practic, ființele educate de fam. Bodnariu pe banii statului norvegian ar fi intrat mai devreme sau mai târziu într-un conflict cu societatea laicizată și materialistă, ceea ce nu e de dorit nicicum. Statul gândește că plătind bine și asigurând toate condițiile, așteaptă fidelitate din partea celui finanțat. Din perspectivă creștină, avem a face însă cu o formă modernă de persecuție creștină. Și acum întrebarea: au fost conștienți Marius și Ruth de o astfel de surpriză? De multe ori privim persecuția ca o normalitate numai în țările uitate de civilizație, nicidecum într-una cu o puternică tradiție creștină ca și Norvegia. Și totuși nu e chiar așa. Dacă fam. Bodnariu se consideră persecutată religios, atunci când au decis să le acorde o educație creștină copiilor au luat în calcul varianta persecuției, sau nu? Dacă da, de ce au continuat să se expună sistemului și nu au plecat pe alte tărâmuri? Au făcut-o pentru a provoca și îndrepta sistemul strâmb al Barnevernet-ului? Chiar nu se putea evita situația actuală dacă și-ar fi dat copiii la alte școli în care „îndoctrinarea creștină” nu este privită ca un abuz parental? Dacă nu au luat în calcul varianta persecuției, nu cumva au uitat de avertismentul Domnului „în lume veți avea necazuri…”? Și tot la acest capitol se mai ridică o întrebare: sunt ei persecutați pentru că au păstrat calea îngustă așa cum o definește Cuvântul Domnului, sau pentru ca au deviat de la ea? Din nefericire, sunt unii creștini care suferă așa zisă persecuție nu pentru că au ținut de calea Domnului, ci pentru că au ținut de unele căi inventate de oameni.

Întrebările lansate nu au ca scop deschiderea sau adâncirea unor răni, ci provocarea unei abordări cât mai obiective și echilibrate a cazului deloc ușor al fam. Bodnariu.

Consider însă că esența dezbaterii Barnevernet vs. Bodnariu este alta, și anume cum a ajuns lupul să fie paznic la oi? Să mă explic: Familia împreună cu Biserica sunt instituții create de Dumnezeu și făcute să se susțină reciproc. Fără familii puternice nu există Biserică vie, și fără o Biserică ancorată în Cuvântul Domnului familia devine pradă ușoară atacurilor vrăjmașului. Norvegia a devenit o țară creștină în urmă cu aprox. 1000 ani, iar în perioada Reformei a trecut majoritar la protestantism. Mai mult, conform goo.gl/xxIfvT spiritul misionar a fost unul dintre cele mai vii în această țară care de câteva ori a fost pe primul loc în ce privește numărul de misionari raportat la populația creștină. Cu toate acestea, în ultimul timp agnosticismul și ateismul a făcut ca numărul celor care profesează creștinismul să scadă consistent, ajungând chiar la cifre alarmante. Într-o astfel de situație, când Biserica slăbește și valorile ei sunt marginalizate și ignorate, ne punem întrebarea: cine acordă asistență familiei în probleme?

Conform politicii Barnevernet înțelegem că fam. Bodnariu are o problemă serioasă. Să admitem că ar avea dreptate. Cine este mandatat să ajute această familie? Normalitatea, așa cum a lăsat-o Dumnezeu pe acest pământ, spune că Biserica este chemată să acorde asistența necesară. Ce se întâmplă când Biserica nu mai este ceea ce a fost, și în loc să fie sare și lumină a ajuns să fie călcată în picioare? Păi apar niște monștri ca și această organizație a cărei filozofie nu are mai nimic în comun cu creștinismul biblic care începe să facă ordine. Lupul ajunge să facă ordine printre oi. Un lup îmbrăcat în niște haine democratice, legale și încurajat în demersul lui de alți lupi. Lupi care au ca scop final distrugerea instituțiilor divine – atât familia, cât și Biserica. Haită de lupi care dispune de un potențial financiar consistent și care consideră că progresul științific, realizările umanității și potențialul natural al țării o îndreptățește să facă tot ce vrea cu ființele umane ce locuiesc pe acele meleaguri. Când ambasadoarea Norvegiei la București afirmă că în anul 2014 Barnevernet a intervenit (în diferite moduri) în cazul a 53.000 copii (vezigoo.gl/lXLDwo), întrebarea care se ridică nu ține de profesionalismul lupilor, ci de handicapul pe care familia, nucleul oricărei societăți normale, a ajuns să și-l dezvolte. De ce? Pentru că bietele oi nu mai sunt păstorite de cine trebuie, pentru că sunt bătute uneori de cine ar trebui să le ia apărarea, pentru că a dat boala în ele și această epidemie pan-europeană se extinde cu putere.

Când lupul devine paznic la oi, păstorii oilor trebuie să se trezească. Iar oile să nu tacă. Cei chemați să ducă poverile să nu le abandoneze, ci să le poarte cu responsabilitate. Iar cei chemați să strige, să strige cât pot de tare pentru a atenționa pericolul. Dacă păstorii au anesteziat sensibilitatea comunitară prin alarme false (de genul „lupul la oi”), să nu se mire că atunci când lupul vine indiferența este larg răspândită. Iar dacă păstorii și-au abandonat turmele, să nu se mire dacă slujba lor a ajuns să fie prestată de niște lupi. Când Biserica își abandonează chemarea și menirea de a păstori sufletele oamenilor, atunci turma este la discreția lupilor.

Și care ar fi soluțiile în cazul Barnevernet vs. Bodnariu? Să încercăm să enumerăm câteva:

1. Dacă Marius și Ruth Bodnariu au chemare de martiri și și-au asumat martirajul, atunci să fie convinși că Domnul nu-i va lăsa și chiar și copiii lor, în ciuda traumei prin care trec, vor aprecia deciziile părinților și verticalitatea lor. Martirul însă nu trebuie părăsit, ci vizitat, ajutat, încurajat. S-ar putea ca aceste lucruri să nu-i rezolve problema, dar îi ușurează povara și-i face viața un pic mai luminoasă. Când știu că nu sunt singur, primesc putere pentru a continua alergarea și lupta creștină.

2. Cu lupii nu te lupți cu armele lor. Indiferent de costuri și consecințe lupta creștină trebuie dusă cu armele luminii. Dacă Domnul a ridicat oameni ca Estera din Vechiul Testament în poziții publice de influență, aceștia sunt chemați să nu tacă. Acești oameni trebuie identificați și conștientizați (așa a făcut și Mardoheu cu Estera – Estera 4:14). Apoi trebuie sprijiniți în eforturile lor. Cu rugăciune, cu post, cu informații, cu orice au nevoie. Nu am convingerea că Europa va fi recâștigată pentru Cristos în viitorul apropiat, însă am convingerea că prin Estere moderne creștinii pot duce o viață pașnică și liniștită într-o Europă postcreștină.

3. Am înțeles că printre familiile abuzate de Barnevernet sunt părinți din tot felul de nații, mai puțin evrei. Dacă este adevărată informația, se ridică întrebarea: de ce oare? Răspunsul e simplu: dacă s-ar întâmpla așa ceva, evreii ar organiza rapid un comando care ar identifica locul unde sunt copiii și i-ar returna familiilor lor în cel mai scurt timp. Desigur, nu pe meleaguri norvegiene, ci în Israel. Este oare aceasta o soluție? Este haiducia o variantă de luat în calcul pentru un creștin? Vorbim de apărarea valorilor familiei, nu despre altceva. O petiție online este bună, protestele la fel, intervențiile la ambasade și ministere sunt bine venite. Dar dacă problema nu se rezolvă, să lăsăm lucrurile așa cum sunt?

În final un episod din istoria creștinismului. Norvegia este o țară luterană. Luteranismul este un curent teologic creștin al cărui mentor este reformatorul Martin Luther (1483-1546). În 1521 Dieta de la Worms judecând scrierile și răspunsurile lui Luther l-a declarat pe acesta eretic și l-a condamnat la moarte. Însă Luther a fugit înainte de pronunțarea sentinței. Mai mult, știind că dacă va ajunge acasă Luther va fi prins și executat, pe drumul de întoarcere de la Worms la Wittenberg, el este răpit de prietenul lui, Frederick al III-lea, și ascuns în castelul Wartburg. Cât timp a stat ascuns, a tradus Noul Testament din greacă în germană, a scris multe cărți care au stat la baza creștinismului protestant. Creștinism care a fost îmbrățișat de norvegieni și ale cărui învățături și morală au stat la baza civilizației Norvegiei de astăzi. Unde ar fi fost astăzi Norvegia dacă Frederick al III-lea nu și-ar fi asumat riscul răpirii lui Luther? E numai o întrebare … nimic mai mult.

Se pare că povestea din spatele filmului „Saving private Ryan” este parțial adevărată. În orice caz filmul turnat este extraordinar. Iar sacrificiul comando-ului meritat din plin. Mă întreb cum va fi turnat filmul „Barnevernet vs. Bodnariu”? Dacă nu în viitor, cu siguranță în eternitate îl vom viziona. Scenariul însă se scrie acum. De noi, de fiecare căruia îi pasă …

Lasă un comentariu

De ce ar trebui bisericile sa regandeasca salariul pastorilor lor

Bine de luat in considerare.

http://www.radicallychristian.com/why-churches-should-rethink-their-preachers-salary

Lasă un comentariu

Crăciunul – o pepinieră a ereziilor teologice

Good to know!

Trezirea minții

în top aș pune această strofă eretică și aberantă

cafs

Mai amintesc următoarele strofe:

1. Ferească Dumnezeu să ne închinăm ieslei „sfinte”. Isus a fost pruncul sfânt, nu ieslea. Nu este nimic fantastic în faptul că ieslea l-a încălzit pe Isus. Cu atât am rămas? Cu a ne închina și a cânta despre ieslea sfântă?

O iesle sfanta, tron divin

O lume-ti canta nencetat

C-ai incalzit in noaptea sfanta

Pe Fiul Celui Prea Inalt

2. Noi nu mai suntem conduși spre iesle pentru că nu mai este nici o iesle. Nu suntem nici conduși de stea. Nimeni și niciodată. Regele nu mai stă în nici o iesle.

Conduși de stea spre ieslea Lui săracă

Și noi ca magii adânc ne smerim

Vrem darul nostru pruncului să placă

Întreagă viață Lui o dăruim

El rege-al regilor stă într-o iesle

Simțind din plin necazul nostru greu.

3. Nu ne putem închina înaintea niciunei…

Vezi articol original 140 de cuvinte mai mult

Lasă un comentariu

Calvin versus diletantul Dumitru Budac

Trezirea minții

Dumitru Budac spune multe lucruri frumoase și adevărate. Vreau să cred că este un om sincer. Știu că este pasionat de evanghelizare. Știu că este riscant să-l critic pentru că în spațiul virtual a devenit destul de popular.

Îmi iau acest risc pentru că situația o cere. Cred că este dezinformat, parțial ignorant (o ignoranță zeflemitoare, veselă și arogantă) și dezinformează la rândul lui pe alții. Scriu acest articol pentru că mă deranjează impostura intelectuală.

Refuz să accept posibilitatea că Dumitru Budac caricaturizează teologia calvinistă în cunoștință de cauză și refuz să cred că face acest lucru din răutate. Pur și simplu cred că a citit de unde nu trebuie câteva idei false și vagi despre teologia calvinistă și s-a gândit să le taxeze în introducerea predicii sale.

Pe de altă parte scriu pentru că Dumitru Budac Îl atacă pe Dumnezeu și Cuvântul Lui. Aceste invective trebuie sancționate public pentru…

Vezi articol original 2.041 de cuvinte mai mult