Lasă un comentariu

Cum pot să ajung să ştiu dacă sunt un creştin adevărat sau doar un “aproape creştin”? (6)

Creştinul adevărat este mult implicat în fapte bune şi totuşi mult deasupra acestora: mult în ele, cu privire la împlinirea lor, şi mult deasupra lor, în ce priveşte dependenţa de Domnul; mult în ascultare, dar mult mai mult în credinţă. El trăieşte în ascultare, dar nu pe baza ascultării sale, ci pe baza lui Hristos şi a neprihănirii Lui. Cel “aproape creştin” eşuează în această privinţă. El este mult implicat în fapte bune, dar nu este deasupra lor, ci se bizuie pe ele; el se munceşte pentru a-şi clădi această încredere, şi se încrede în ceea ce înfăptuieşte. El nu poate ajunge să creadă şi să se supună în acelaşi timp; dacă crede, atunci se gândeşte că el nu are nevoie de supunere, aşa că o leapădă; dacă se munceşte mult să fie supus, atunci leapădă credinţa, pentru că gândeşte că nu are nevoie de ea. El nu poate spune ca şi David: “Eu nădăjduiesc în mântuirea Ta, Doamne, şi împlinesc poruncile Tale” (Psalmul 119:166). Cu cât un om este mai mult implicat în fapte bune, şi în acelaşi timp deasupra acestora; cu cât împlineşte mai mult poruncile şi în acelaşi timp este şi mai credincios, cu atâta el este mai sigur un creştin adevărat.

Matthew Mead, Aproape Crestin – Falsul Credincios Demascat, p.84

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: