Lasă un comentariu

Poem

Am fost nebun

Am fost nebun când am crezut că Te-am ales.
Și chiar dacă știam că inima mea depravată,
Cu nici un chip n-ar fi ales a Te urma vreodată,
N-aș fi crezut că Tu din veșnicii, pe mine m-ai ales.

Am fost nebun când singur, orb și fără de-înțeles,
Tot căutam să-mi demonstrez chiar și cu sila,
Că-ți merit toată dragostea, harul și mila.
Însă… nebun am fost și n-am crezut că m-ai ales.

Am fost nebun când afirmam atât de des
Că pot să te aleg mereu, fără ca Tu să mă susții.
Nici azi nu am răspuns, dar cred că bine știi…
De ce din veșnicii făr’ să Te-aleg, Tu m-ai ales.

 

Mai frânge-mi inima

Mai frânge-mi inima, Isuse…
Si fă din ea un loc de jale!
Să-nvăţ să aduc doruri nespuse,
Numai la poala crucii Tale!

Mai frânge-mi inima, Isuse…
Și lasă-mi doar dorul de Tine!
În ale mele versuri srise
Să nu-mi mai fie dor de mine!

Mai frânge-mi inima, Isuse…
Și dă-mi Tu zilele senine…
Să nu privesc la vremi apuse,
Ci să privesc numai la Tine!

Mai frânge-mi inima, Isuse…
Că Te-am pierdut mereu in lume
Și-n inimă mi-au fost ajunse
Doar ale oamenilor nume.

Mai frânge-mi inima, Isuse…
Ca să Te pot găsi pe Tine
În toate tainele ascunse
Ce le-ai gândit Tu pentru mine!

Mai frânge-mi inima, Isuse…
Si fă din ea un loc de jale!
Să-nvăţ să aduc doruri nespuse,
Numai la poala crucii Tale!

 

Iubire

Să dai mereu, chiar tot ce ai!
Să nu aștepți nicicând ‘napoi!
Să faci din tot, un colț de rai
Unde-i doar soare și nu ploi!

Să-nveți să ai mereu răbdare!
Să nu te mânii nici o clipă!
Să ierți mereu pe-acela care
Îți spune-o vorbă rea în pripă!

Să nu te lauzi niciodată
Atunci când ți se-aduce mulțumire!
Să te smerești cu inima ta toată,
Ca să arăți în jurul tău… iubire!

(În tren spre București. 7.10.2011, ora 22:29)

 

De-ar fi să vină

De-ar fi să vină vremuri grele,
Să spulbere chiar omenirea,
Mă-ncred în Domnul mântuirii mele,
Că El aduce-va la vreme izbăvirea.

De-ar fi să fim loviți vreodată
De valuri și furtuni ucigătoare,
Ce-ar clătina chiar lumea toată…
Domnul va fi în veci Stânca cea Tare!

De-ar fi să vină vremuri grele,
Să-mi zdruncine toată credința,
Mă-ncred în Domnul mântuirii mele,
Că El, aduce-va la vreme… biruința!

(În tren spre București. 7.10.2011, ora 22:03

 

Mi-e inima de piatră

Mi-e inima de piatră iar…
Că parcă prea mult am pierdut
Din dragostea plină de jar
Și dorul care l-am avut.

Mi-e inima de piatră, Tată…
Din cauza pierderii mele…
Că n-am știut să țin curată
Iubirea pentru cer și stele.

Mi-e inima de piatră, tare…
De nu mai pot să-o dezpietresc…
Că n-am știut să am răbdare,
Să mă înveți cum să iubesc.

Sparge-mi tu inima împietrită
De-atâtea doruri călătoare…
Și-apoi, din inima-mi zdrobită
Fă-mi una de cer iubitoare.

(25.11.2013 – 12:08, București, camera ITB)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: